Momente

Momente dulci, savuroase, mustind de putere tinerească primăvăratecă.

Momente lungi în sala de aşteptare a vieţii ignorante.

Momente scurte în rotunjimea lacrimei de fericire şi dor de Dumnezeu.

Momente vesele cu bucle sclipitoare.

Momente de tăcere în profunzimea extazului preafericirii sfinţilor.

Momente de tăcere.

Tăcere.

Momente infinite.

CRĂCIUN FERICIT!

Vă doresc un Crăciun Fericit!

Fie ca grația nașterii lui Iisus să ne umple sufletele cu lumină și iubire, să avem ochi să vedem, urechi să auzim, să vorbim doar de bine și să avem doar gânduri ce binecuvânteaza.
Fie ca în Anul Nou care vine să purtăm haina frumuseții divine.
La mulți ani!

 

Publicat pe 1 Decembrie 2011                                           Garbo.ro

Orasul Bucuresti este a sasea capitala din Uniunea Europeana ca marime.
 
Desi nu exista inca dovezi foarte clare, legenda spune ca denumirea orasului Bucuresti a fost data de un cioban pe nume Bucur care s-a stabilit in urma cu mult timp pe malurile Dambovitei.
 

Orasul Bucuresti este desemnat capitala a Tarii Romanesti de catre Gheorghe Ghica in anul 1659.
 
Primul drum din Bucuresti, Drumul de Lemn, a fost de fapt actuala Calea Victoriei. In trecut, strada era pavata cu trunchiuri de copaci.
 
Primele drumuri din Bucuresti pavate cu piatra de rau se amenajeaza in 1661.
 
Cea mai veche gara din Bucuresti este Filaret, data in folosinta in octombrie 1869, cu un an si o luna mai devreme decat actuala Gara de Nord (fosta Gara Targoviste) infiintata in 1870.
 
Numele strazii Lipscani din Bucuresti provine de la orasul Leipzig si aminteste de comertul dinamic al romanilor din acea vreme.
 
Una dintre cele mai vechi biserici din Bucuresti este Biserica Domneasca. Ea se pastreaza chiar si astazi in forma sa originala. Este situata pe Lipscani in “Centrul Vechi” si a fost construita de domnitorul Mircea Ciobanul in timpul primei sale domnii (1545 - 1554). Cel mai vechi asezamant religios este Biserica Bucur (1416), situata in apropierea manastirii Radu Voda.
 
In perioada comunismului, numai in Bucuresti, au fost distruse (partial sau total) peste 20 de biserici. Dintre cele mai vechi merita amintite Biserica Crangasi (1564), Biserica Alba-Postavari (1588), Manastirea Mihai Voda (1591).
 
Primul teatru din Bucuresti este Teatrul National si a fost inaugurat pe 21 decembrie 1852 prin piesa “Zoe sau Amantul imprumutat”.
 
Intrarea hotelului Novotel din Bucuresti este de fapt fatada fostului Teatru National care, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a fost distrus. Tinta bombei din partea nemtilor nu era aceasta cladire, ci Palatul Telefoanelor. Se pare totusi ca si precizia germana poate da gres cateodata... Palatul Telefoanelor din Bucuresti a fost construit in stilul zgarie-norilor din America intre 1929 si 1934, iar pana in anii ’70 a fost cea mai inalta cladire din Bucuresti.
 
Orasul Bucuresti a fost printre primele din Europa dotate cu omnibuze cu cai (1840).
 
Cea mai ingusta strada din Bucuresti are 198 de centimetri, cu doar 70 mai mult decat cea mai ingusta strada din Europa, strada Sforii si este situata in cartierul Rahova. O putem oare valorifica turistic ori cultural?
 
Parcul Cismigiu din Bucuresti a fost denumit Dura Negutatorul pana in 1779 cand domnitorul Ipsilanti Alexandru a poruncit construirea unei cismele spre iesirea Stirbei Voda de azi pentru o mai buna aprovizionare cu apa.
 
Stiti care era locul preferat al hotilor de caciuli de blana? Cimitirul Bellu din Bucuresti de unde hotii stateau pe zid si efectiv “pescuiau” caciuli de blana din capul doamnelor ca mai apoi sa le vanda in parcul Tineretului.
 
In perioada anilor 1900 – 1930, orasul Bucuresti a fost unul dintre cele mai frumoase si mai moderne orase din europa, fiind egalabil cu Parisul – de aici si denumirea de Micul Paris.
 
Comunitatea evreiasca, odinioara cea mai importanta din Bucuresti, numara doar 2400 de membri (erau aproximativ 70.000 in anul 1930).
 
Orasul Bucuresti este infratit, in lume, cu noua orase, dintre care cele mai importante sunt Beijing, Budapesta, Hanovra, Atlanta.

Imnul "Desteapta-te, romane!", scurt istoric
 
Desteapta-te, romane!" este imnul national al Romaniei, oficial din 1990. Un fapt mai putin stiut- pentru o vreme, a fost de asemenea imnul national al Republicii Democratice Moldovenesti (1917 - 1918) si al Republicii Moldova (1991 - 1994). Versurile imnului au fost scrise in iunie 1848 de catre poetul Andrei Muresanu, pornind de la o veche romanta romaneasca pe care a auzit-o de la dascalul Gheorghe Ucenescu, 
scrie Enciclopedia Romaniei. Andrei Muresanu a fost printre conducatorii Revolutiei de la 1848. El a scris versurile poeziei „Un rasunet” in acea perioada de turbulente politice si de atunci, aceste versuri au devenit un simbol al luptei romanilor pentru eliberare. 

Poezia „Un Rasunet” a fost scrisa in urma evenimentelor de la Blaj, din 3/15 mai 1848, cand revolutionarii munteni si moldoveni s-au reintors la Brasov. Poetul Andrei Muresanu „cauta o melodie dupa care sa compuna un sonet”. Dupa ce a auzit „Din sanul maicii mele”, o romanta publicata pentru prima data in august 1832 pe versurile lui Grigore Alexandrescu, Muresanu s-a intors foarte agitat acasa — dupa cum isi amintea sotia sa — si a scris toata noaptea. Spre ziua, poetul terminase de compus primele strofe ale poeziei „Un rasunet”. Duminica urmatoare — spre sfsrsitul lunii iunie — a fost cantata pentru prima data, de fata cu alti intelectuali, pe melodia interpretata de Gheorghe Ucenescu, aflam din Enciclopedia Romaniei.

Wikipedia ne lamureste cu privire la o confuzie pe care o auzim des: Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Muresanu a pus versurile sale avea o larga circulatie in epoca, deci nu Anton Pann a scris acest cantec. O alta versiune a istoriei imnului spune ca insusi Andrei Muresanu este autorul melodiei, iar alta, cea pe care am mentionat-o deja, sustine ca de fapt era o melodie cantata pe un text religios, ce purta numele „Din sanul maicii mele”. Gheorghe Ucenescu a fost cel care i-ar fi intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care cauta o melodie potrivita pentru versurile sale. De atunci, acest cantec a fost cantat cu ocazia fiecarui conflict in Romania, datorita mesajului de patriotism si de libertate pe care il poarta in el. Acesta a fost si cazul in timpul Revolutiei romane din 1989, cand practic instantaneu si generalizat a fost cantat ca un adevarat imn national, inlocuind imnul comunist „Trei culori”, scrie Wikipedia. Astfel, din iarna anului 1989, "Desteapta-te romane!" a devenit imnul national al romanilor eliberati de sub ideologia comunista.

"Desteapta-te, romane!", cantec drag romanilor 

Dupa cum spuneam, timp de cativa ani, „Desteapta-te, romane!” a fost si imnul national al Moldovei, dar a fost inlocuit in 1994 cu „Limba noastra”. 

„Desteapta-te, romane!” a fost un cantec foarte drag romanilor, insuflandu-le curaj in momentele cruciale ale istoriei moderne si contemporane, cum ar fi Razboiul de Independenta (1877 - 1878), Primul si al doilea razboi mondial. Mai ales in timpul crizei dupa lovitura de stat de la 23 august 1944, cand Romania s-a detasat de 
alianta cu Germania lui Hitler, alaturandu-se Aliatilor, acest imn a fost cantat in mod spontan de toti si emis pe toate statiile radio. Imediat dupa instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, cand regele Mihai I a fost fortat sa abdice, „Desteapta-te, romane!”, ca si alte marsuri si cantece patriotice, a fost interzis, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de inchisoare. 

Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cantata dar fara versurile originale. In ziua revoltei de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au inceput sa cante aceasta melodie, multi dintre ei nemaistiind versurile. Cu toate acestea, melodia a continuat fara intrerupere. Deci, acest cantec insufletitor are o mare insemnatate pentru existena romanilor, iar din acest motiv nu s-ar 
justifica nici contestatiile pe care le auzim des si argumentele cu privire la necesitatea de a inlocui acest imn cu un altul...  "mai ritmat".

Pe 22 decembrie 1989, in timpul revolutiei anticomuniste, imnul "Desteapta-te romane!" s-a inaltat pe strazi, insotind uriasele mase de oameni, risipind frica de moarte si unind intregul popor in sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn national a venit de la sine, impunandu-se generalizat, fara sovaiala, sub 
formidabila presiune a manifestantilor.

Prima inregistrare a melodiei s-a facut pe disc, in 1900, in S.U.A., in interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia in 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucuresti reunita cu fanfara Regimentului Stefan cel Mare din Iasi au realizat cea dintai inregistrare instrumentala. In acelasi an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a inregistrat 
pentru prima data pe disc varianta corala.

Site-ul presedentiei noteaza in legatura cu mesajul imnului nostru: "Desteapta-te, romane!" este in acelasi timp social si national; social, deoarece impune o permanenta stare de vigilenta pentru a asigura tranzitia catre o lume noua; national, deoarece alatura aceasta desteptare traditiei istorice. 

Imnul contine acest sublim "acum ori niciodata", prezent in toate imnurile nationale, de la "paion"-ul cu care grecii au luptat la Marathon si Salamina pana la "Marseilleza" Revolutiei franceze.

Invocarea destinului national este culmea cea mai inalta pe care un popor o poate atinge in zborul sau catre divinitate. Acest "acum ori niciodata" concentreaza toate energiile vitale, mobilizand la maximum. Imnul de stat al Romaniei este alcatuit din unsprezece strofe, primele trei si ultima dintre ele fiind cantate la ocazii festive.

Despre armonia divină

Este o floare mai frumoasă ca cealaltă? 
Este un izvor mai limpede decât altul? 
Este un fir de iarbă mai presus de un altul? 
Fiecare are tăria, frumusețea și priceperea lui. 
Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, 
de iarbă, de flori și animale. 
Nu seamănă un deget cu altul de la aceeași mână, 
dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. 
Este mărul mai înțelept decât prunul sau părul?
Este mâna stângă mai bună ca dreapta? 
Altfel vede ochiul stâng de cel drept? 
Cele de sus își au rostul lor și cele de jos își au rostul lor, 
cele mari își au rostul lor și cele mici își au rostul lor, 
cele repezi își au rostul lor și cele încete își au rostul lor, 
cele ce au fost și-au avut rostul lor și cele ce vin își vor avea rostul lor. 

Visul girafei

Un gând suav, uşor şi parfumat.
O lacrimă pe streaşina inimii.
Un vânt de lumină îmi rupe straiele
realităţii pe care încetez să o mai împărtăşesc.
Un răsărit albastru-turcuoaz
înmugureşte în pieptu-mi plin de maci.
Demult am părăsit această lume pentru a o îmbrăţişa.
Glasul preaînalt ce mă cheamă e mai aproape!

Comorile

Stai de vorba cu tine mai des, omule, fricosule, nebunule! Tu ai o carte-n sân, pe care nu o citeşti. Tot omul se naşte cu cartea lui în sân. Rupe-o din camaşa ta, unde a prins rădăcină nesmulsă. Nu o lasa necitită, căci se întunecă lumea şi nu mai poţi cunoaşte slova. Cauţi altuia, şi a ta îţi rămâne străină. Rasfoieşte-o la timp, înnainte ca limba ei să treacă şi să o uiţi. Pune-o colea pe masă, rupe-i peceţile, dezlipeşte-i foile tencuite, desfă-o. Ţi-a fost dată învăluită într-o pânza de plumb.

Cartea ta are patru cotoare. Cu băgare de seamă întoarce-o pe latura bună, ca să nu-ţi zboare foile când le vei despica şi ca să-ţi rămâie adunate la o cusătură. E Sfânta Scriptură a ta. Fiecare ins are Sfânta lui Scriptură şi Apocalipsul lui deosebit. O poţi începe de unde apuci, - de la mijloc, de la sfert, înainte şi îndărăt. În cartea pe care ţi-o ascunzi de frică, speriat de ameninţarea şi de blestemele celor ce nu vor să ţi-o citeşti, înţelesurile sunt toate adevărate şi drepte; rupe rândul sau ia-l de la punct, pretutindeni cade litera mare. E o carte care tot începe şi nu se mai sfârşeşte. Înţelesurile ei se încovoaie şi se întorc, şi, împletite, se urzesc în orice fel laolaltă. Cum de nu ţi-ai gasit-o înca şi pentru ce fugi de ea?

Omule, nebunule, tu poţi trage din fier cu mâna firul nevăzut care-i împânzeşte tăria, poţi să scoţi măduva pietrei, ca un vierme din lemn, ca un melc din gaoacea lui învârtită. Strânge cremenea, şi va ieşi picătura ei de sudoare. De unde izvorăşte timpul? Şi timpul tău din ce loc al lui se desface, ca un pârâu întors din matca în care s-a vărsat?

Nebunule, tu faci minuni fără să ştii şi nu cunoşti puterea gândului tău. Tot ce ai închipuit este şi se face, dar te fereşti să stai de vorbă cu tine şi să te închipuieşti. Ce face noaptea din tine? O movilă zăcută. Ia potriveşte pe întuneric în lacătele tale cheile tale: sufletul are o sută de porţi, toate încuiate, dar cheile sunt în lacătele şi broaştele lor, şi tu nu le vezi în întuneric, pentru că nu cauţi în întuneric. Poartă-ţi mâna pe ziduri de-a lungul, şi ai să ţi-o loveşti de ele, şi atunci nu te înfricoşa, nu fugi; întoarce cheile şi deschide. De ce nu citeşti cartea care desluşeşte locul comorilor? Când ai fost slab, trebuia să citeşti,- şi când ai fost bolnav, şi când te-ai simţit şovăind şi deznădăjduit. Minunea închipuirii dă slăbiciunilor tale vârful şi sunetul lanciei. Alunecuşul povârnişului ţi se podeşte neted sub talpă. Boala ta piere, deznădejdea se leapadă de tine. Nu e nevoie să te sileşti, să vrei şi să crezi; a fost de-ajuns puţin: că ţi-ai închipuit. Şi ca să traieşti în tine, iţi vei închipui că eşti acela care ai râvnit să fii. Tu nici nu poţi să fii decât acela.

Tudor Arghezi

Duioasă și copilăroasă

Dimineața devreme aș vrea să fie,
Duioasă și copilăroasă.
Lumina caldă să-mi vorbească încet,
Despre dragostea de-aseară.
Florile de pe cearceafuri să foșnească,
Să miroase a mosc.
Fericită și bucuroasă să râd,
Să mă întreb: Oare ce zi o fi astăzi?!
Să pun ceva pe mine și să deschid geamul,
Ce reîntâlnire?!
Mi-a fost dor de tine! Dimineață!

În seara aceasta aleg să zbor!

Omul cât traieşte – învaţă! 

Fericiţi sunt cei care înţeleg şi acceptă provocarile vieţii, renunţă la comoditatea unui trai călduţ: abia respiri, mănânci puţin, abia iubeşti, abia te mişti, aspiri şi speri. 

Foarte fericiţi sunt cei care graţie curajului şi bunătăţii s-au dăruit unei cauze. Dar ce faci atunci când cauza ta s-a risipit, ai ales să faci un sacrificiu, dar înţelegi că nu a meritat. Eu în asemenea situaţie am înţeles că ceea ce căutam, cauza mea, a fost, de fapt, o iluzie. Ce faci cu o iluzie în care ai crezut? Eu am construit din ea o corabie. Acea corabie a fost mare şi frumoasă (am avut multe materiale disponibile). I-am pus acestei corăbii pânze negre, poate sunt cam ataşată de această amăgire. Totuşi, am aşteptat un vânt prielnic şi am lăsat corabia pe mare. Am lăsat-o să plece, nici măcar nu am privit-o până va fi înghiţită de ceaţă. M-am întors şi am plecat. Lecţia acestei iluzionări îmi va bântui o perioadă sufletul. Apoi, când înţelepciunea profundă îmi va îmbraţişa fiinţa cu toate cele realizate şi nefăcute va veni şi epoca tăcerii în sufletul meu bătrân care va zbura. 

Şi în final... Preafericiţi sunt cei care au înţelepciunea de a acţiona integrat şi să vadă dincolo de aparaneţe, să pătrundă lucrurile până în profunzimile cauzalităţii manifestării acestora. Preafericiţi sunt cei dincolo de tăcere.

 

Tres Reyes

Plapuma pufoasă îmi proteja visele albastre. Trei copii care locuiesc cu un etaj mai sus, treziţi probabil de câteva ore, alergau şi strigau zglobii. M-am trezit! Tres Reyes, Tres Reyes, strigau cei trei pitici. Mi-am luat în picioare botoşeii, m-am înfofolit într-o pătură şi am ieşit pe balcon. Ochii mei mici, de care erau lipite încă stele şi îngeraşi căutau vreun semn şi motivul agitaţiei. M-am sprijit de balustradă.

Un microbus alb a intrat pe strada noastră, şoferul a început să claxoneze fără încetare, zeci de copii au ieşit la geam şi pe balcon şi strigau Tres Reyes, Tres Reyes. Maşina a oprit chiar în faţa scării noastre şi minune (!), se deschid uşile şi din maşină ies cei Trei Regi. Foarte frumos îmbrăcaţi, îi salutau şi ei pe copiii entuziaşti.

Erau exact aşa cum îmi imaginam că sunt Regii. Toţi veseli, cu părul cărunt şi barbă albă, lungă şi cârlionţată şi cu mantiile lungi. Se pare că, pe vremea când erau tineri, unul dintre ei era blond, unul era brunet şi al treilea (surpriză!) şi mai brunet, pielea lui era de culoare neagră. Am gândit: Trei regi care ar putea să-ţi împlinească orice dorinţă şi fantezie. Prin minte mi-au trecut câteva fantezii, începusem oare iar să visez?

Glasurile copiilor m-au readus la realitate. Din maşină a coborât şi şoferul maşinii, a deschis uşile din spate şi le-a înmânat Regilor câte două, trei cutii de cadouri. Cei Trei Regi salutând în continuare copiii au intrat în scara blocului. Copiii cuminţi vor primi cadouri, iar cei care au făcut prostioare vor primi cărbuni.

Voi aţi fost cuminţi?

3 lucruri... despre mine... elemente autobiografice

3 nume - Anușa (personal), Taniușa (printre prieteni) și Tatiana (oficial)

3 locuri memorabile - Sânul lui Dumnezeu (reședința), Orhei (în codru verde - locul unde m-am născut) și Costinești (acolo l-am întâlnit pe Soare)

3 lucruri care mă fac fericită - Sincronicitățile (mângâierile lui Dumnezeu), Iubirea (inclusiv, amorul transfigurator) și Frumusețea (din ochii Tăi)

3 lucruri care îmi plac - să scriu în Rugăciune, discuțiile cu oameni înțelepți și frumoși și bancurile despre Ștefan cel Mare și blonde

3 calități pe care le apreciez cel mai mult - iubirea de Dumnezeu (manifestată prin intuiție, înțelepciune și adorație divină), armonia și frumusețea sufletească, precum și noblețea sufletului

3 calități pe care ceilalți mi le apreciază - generozitatea, profunzimea și complexitatea sufletească (unii, îmi spun că am un "suflet bătrân". Oare mi se mijește era înțelepciunii?)

3 probleme ale societății pe le găsesc sunt: femeile frustrate, isterice și superficiale, bărbații și femeile fără demnitate și inteligență

3 lucruri peste care nu pot trece - prostia, lipsa bunului simț și aroganța neghioabă

3 gândruri pentru ceilalți
- Renunța la "zgomot", ascultă Cântarea Îngerilor!
- Fii curajos/curajoasă, căci aleșii se aleg singuri! Îndrăznește! Visează! Obiectivele mari aduc după sine și realizările mari! Dumnezeu la Toate dorințele noastre, ne răspunde "DA!"
- Ai încredere în Dumnezeu!

Te rog să mă ierți!

Te rog să mă ierți! Pentru o perioadă parcă am uitat de Tine. Am uitat de mine. Am uitat de Sine. Dar ce dulce, mângâietoare și înălțătoare este reîntoarcerea. M-ai luat în brațe și am simțit că sunt iarăși acasă. Mă săruți, Mă adori și Mă răsfeți ca prima oară, de parcă nici nu aș fi plecat de lângă tine. MEREU ACELAȘI! Ce dor mi-a fost de Tine!

De-atunci ador ploaia!

Plouă iar... Îţi aminteşti iubitule de ploaie?

Te ţineam strâns de mână. Ploua din toate direcţiile, tuna. Picăturile mari mângâiau în lungi şiroaie trupurile noastre. Încercam să-ţi vorbesc dar nu puteam. Te trăgeam după mine, îmi doream să ajungem cât mai repede acasă. Începusem să mă bucur, după următoarea intersecţie deja aş fi văzut căsuţa noastră.

Miraculoasa intersecţie, însă, ne-a adus o mare surpriză. Nu-mi venea să cred ce văd. Cinci copii se jucau în ploaie. Râdeau în hohote, se stropeau, apoi se luau de mâini şi se învârteau ca într-o horă. M-ai luat de mâini, m-ai îmbrăţişat de la spate şi am început să-i privim. Erau zgomotoşi, atât de fericiţi şi atât de liberi. M-ai îmbrăţişat şi mai strâns, îţi simţeam căldura corpului. Auzeam plescăitul picăturilor de ploaie şi râsete de copii, dar în acelaşi timp în sufletul meu se instalase o mare şi necuprinsă linişte.

M-am întors cu faţa spre tine. Mi-ai luat şiviţele de păr de pe faţă, mi-ai luat faţa între palme, am închis ochii. M-ai sărutat mai întâi pe ochi, apoi pe obrăjori. Apa şiroaie, şiroaie ne mângâia. M-ai sărutat apoi pe buze, m-ai îmbrăţişat. Apoi, dintr-o dată în jurul nostru a început să se nască o altă lume, o lume de paradis: fluturi multicolori, lebede, zâne vesele, flori mari şi mici, chiar şi un soare era în această lume.

Iubitule acesta a fost cel mai scurt dar şi cel mai minunat sărut! Te rog să mă mai săruţi aşa! Bine?

... De-atunci ador ploaia!

Sufletul Ei

Iar sufletul Ei precum o pasăre măiastră și-a întins aripile și în cercuri line urcă și urcă spre cer, acolo se va contopi în lumină, libertate și iubire divină pentru eternitate.

Lumina zâmbetului ei plin de optimism, credința ei de nezdruncinat în bine și adevăr, voința și curajul, înțelepciunea și bunul simț deosebit... îmi vor lipsi. Deja mi-e dor de ea.

La mulți ani, pe 13!

13 noduri ce ne aduc împreună.
13 îmi spune: totul sau nimic!
Un sfârșit sau o renaștere eternă într-un prezent continuu.
13 îmi zice fă astfel încât tot ce pleacă de la tine să fie frumos și să devină artă.
13 este cel misterios, de basm, de vis și multașteptat.
Îți zic acum: te descopăr fermecată, petală cu petală, savurând eternitatea.

Ai plecat...

Ai plecat, dar când? Nu-mi mai amintesc!

Ieri, acum două sau trei zile, o săptămână?
Sau poate de un an?
Nu ți-ai luat prea multe lucruri,
În păr ți-ai prins o doină, pene de păun și-o amintire,
Ochii îți scaldau nori verzi-aurii doldora de vise,
Te-ai îmbrăcat în dor de veselie,
Mânuțele mici căutau pe fața-mi șoapte nemaiauzite,
În tenișii roșii ai plecat copilă,
Dar știu că vei reveni femeie.
Ai plecat spre Soare ca să găsești Luna (ce chestie!),
Tu, femeie sublimă cu arc și o singură săgeată.

El și Ea

Ea iubea să zboare și El s-a făcut vânt,
Ea iubea ploaia și El a devenit curcubeu,
Ea iubea să scrie iar El îi picta misterele,
Ea iubea roua și El era cea mai minunată floare roz,
Ea iubea să danseze iar El o sorbea cântând,
Ea iubea să viseze și El devenise un izvor de miracole,
Ea zâmbea mereu iar El o ținea de mână,
Ea iubea și El o adora,
Ea îl adora și a devenit zeiță,
Iar El neclintit, mereu același, era dintotdeauna acolo

În Paradisul din Sinele ei.

Dor de tine

Te-ai retras în țara ta,
In castelul scaldat dor,
Inima mi-e plina de dragoste,
Pentru tine un fior.

Zbor alături de păsări,
Dor de tine,
Mă scald în Soare,
Dor de tine,
Vântul mă mângâie,
Dor de tine,
Un nou răsărit în culori,
Ne va aduce alături,
Pentru totdeauna.

Despre frumusețe

O prietenă m-a rugat să-i povestesc despre frumusețe. Inspir adânc, pe chip îmi apare un zâmbet jucăuș.

Această poveste nu are început și nici sfârșit, este un continuu joc, o continuă căutare și regăsire, o profundă rugăciune întru și pentru Frumusețea Eternă.

Acum câteva luni, prin luna martie, era frig și posomorât, ploua din toate părțile. Eram în stație ascunsă sub umbrela mea albastră, mă țineam strâns de ea și încercam să o susțin. Mi-a venit o idee salvatoare și mi-am pus căștile, am selectat o melodie frumoasă și parcă mi se făcuse mai cald. Mi-am îndreptat spatele, mă simțeam mult mai bine. Vreo 7 băieți de vreo 8-9 ani au venit în stație și brusc atmosfera a devenit mai însuflețită.

Unul dintre băieţei, pe care l-am simţit că era cel mai curajos din grup, s-a apropiat de mine, mi-a făcut semn că vrea să-mi zică ceva. Mi-a spus: “Prietenul meu zice că tu eşti gagica lui!”, a făcut o pauză şi mi l-a arătat din priviri pe prietenul lui chipeş care nu avea mai mult de un metru înălţime, avea o căciulă bleu mare şi un ghiozdan prea mare. Avea ochi negri, un zâmbet până la urechi, îi simţeam sufletul vibrând de curiozitate.

Mi-am îmbrăţişat admiratorul din priviri, apoi a spus cam nehotărâtă: “Păi, într-o zi, s-ar putea!”.

Zâmbetul dispăruse brusc de pe faţa vornicelului care mi-a adus vestea, a făcut ochii mari şi mi-a zis mirat aproape bâlbâindu-se: “Dar el este minor!”.

Eu i-am răspuns imediat: “Păi, de aia am zis: într-o zi!”.

Am făcut o scurtă pauză apoi am adăugat: “Da, vrei să-l întrebi pe prietenul tău de ce el crede că sunt gagica lui?”

Micul năzdrăvan nu a comentat nimic s-a dus la prietenul său care i-a şoptit ceva la ureche. Cât a clipi l-am văzut iar în faţa mea, s-a uitat în ochii mei şi mi-a spus: “Pentru că eşti cea mai frumoasă!”

M-am expansionat instantaneu, m-a cuprins o stare de fericire fără margini, am îmbrăţişat toată staţia, apoi tot Bucureştiul, apoi toată ţara.

Cu o mare gălăgie în staţie a poposit şi maşina. Micii cavaleri foarte hotărâţi s-au aşezat într-o linie formând un culoar, mi-au dat de înţeles că ei vor urca doar după ce voi urca eu în maşină. Aşa au şi făcut. În maşină au format un cerc în jurul meu, mă simţeam în siguranţa cu ei. Prin atitudinea lor transmiteau foarte multă hotărâre şi responsabilitate.

Prietenul cavalerului meu m-a întrebat dacă merg până la metrou. Am răspuns afirmativ. La staţia “Şcoala”au coborât toţi, doar admiratorul meu a rămas. Simţeam că ar vrea să mă întrebe ceva, se uita la mine timid, pe ascuns. Nu mi-a spus nimic şi a coborât la următoarea staţie.

Imediat după aceasta l-am sunat pe iubitul meu şi i-am povestit tot ce s-a petrecut. Mi-a replicat: “Iubita mea, observ că armata pretendenţilor devine din ce în ce mai mare!” Apoi cu pe un ton mai serios, după o pauză a adăugat: “Da, frumuseţea trezeşte suflete!” Am gândit: “Ce semn minunat de la Preaiubitul Divin!”

Pentru mine frumuseţea este expresia iubirii şi dăruirii. Când cauţi şi descoperi neîncetat frumuseţea din tine şi din ceilalţi, peste tot în jurul tău, frumuseţea devine chiar o cale de evoluţie spirituală. Frumuseţea, de fapt, după atâtea secole rămâne încă un mister. Frumuseţea unei femei poate chiar elibera, pentru că o femeie frumoasă este o femeie fericită, demnă, liberă, dăruită şi conştientă de Sine. Iar toate acestea la un loc reprezintă iubirea plenară, fără început şi fără de sfârşit.

Fericirea

În pieptul Lui se naşte Soarele,

În obrăjorii Ei se naşte Luna,

Iar fuziunea Lor naşte roua cosmică,

Aceasta este fericirea!

Domnul Ibrahim și florile din Coran

Astăzi dimineață am terminat de citit o carte pe care am primit-o cadou de curând. Se numește “Domnul Ibrahim și florile din Coran”, scrisă de către Eric-Emmanuel Schmitt. O carte superb, care însuflețește, încărcată și care m-a fericit în această dimineață. V-o recomand din suflet.

"Domnul Ibrahim si florile din Coran" a fost adaptat pentru marele ecran in 2003, filmul avându-i in distribuţie pe Omar Sharif si Isabelle Adjani. Nominalizata la Golden Globe, pelicula a fost distinsa cu Premiul Cesar si Premiul publicului la Festivalul de film de la Veneţia.

“O poveste despre amărăciune, pierdere, moarte, iubire si toleranta in aceste vremuri neliniştite. O lecţie de bunătate. O carte infinit de sensibila, frumoasa si consolatoare!" Lesen!

În continuare vă scriu câteva pasaje din această carte. Mai rar avem ocazia să citim cărți adevărate, care printr-o măiestrie genială exprimă foarte concentrat atâtea lucruri, lucruri eterne.

****

- “Ştii, domnule Ibrahim, când zic că zâmbetul e o chestie pentru ăia cu dare de mână, vreau să zic că-i pentru oamenii fericiți.

- De aici se trage greșeala. Află că de fapt zâmbetul e cel care-l face pe om fericit.”

****

“E nemaipomenit cum aceleașI cuvinte pot stârni în om sentimente diferite. Când îi ziceam “tată” domnului Ibrahim râdea inima-n mine o simțeam cum se umflă de bucurie, viitorul îmi apărea în culorile cele mai strălucitoare”

****

“Aveam amândoi o mulțime de jocuri. Mă lega la ochi și mă băga în câte un monument religios, iar eu trebuia să ghicesc după miros ce religie se practica în el.

- Miroase a lumânare, e o biserică catolică.

- Ai ghicit e catedrala Sfântul Anton.

- Aici miroase a tămâie, e o biserică ortodoxă.

- Bravo. Suntem la Sfânta Sofia.

- Aici miroase a picioare, e la musulmani. Pfu, da ce putoare...

- Îți dai seama ce spui? Ești în Moscheea Albastră, Momo! Să nu-mi spui că unde miroase a sudoare omenească nu-i de nasul tău subțire! Ce, ție nu-ți miros niciodată picioarele? Un loc de rugăciune unde miroase a om, care-i făcut pentru oameni, unde mustește de oameni, pe tine te dezgustă? Da, ce idei pariziene mai sunt și astea, Momo? Mie, unuia, parfumul de șosete îmi inspiră mai curând încredere. Mă face să-mi zic că nu prețuiesc mai mult decât vecinul meu. Mă simt, adică ne simt pe amândoi, în concluzie: mă simt bine!

De la Istanbul încolo, domnul Ibrahim a devenit mai tăcut. Era emoționat.

- Încă nițel și ajungem la mare. Marea mea, marea de unde mă trag.

Îmi cerea să rulăm din ce în ce mai încet. Voia să savureze totul. Poate se și temea.

- Unde-i marea aceea din care te tragi, domnu Ibrahim, arată-mi-o aici, pe hartă.

- Nu mă mai bate la cap cu harta aia a ta, Momo, că doar nu suntem la liceu!

Poposirăm într-un sătuc de minte.

- Sunt fericit, Momo. Te am pe tine, știu ce am în Coran, ce-mi mai trebuie pe lume? Hai vino, mergem să dansăm.

- Să dansăm, domnu Ibrahim?

Păi cum? Cred și eu trupului! “Sufletul omului s ca o pasăre închisă în colivia trupului.” Când dansezi, sufletul cântă ca o pasăre care aspiră să devină una cu Dumnezeu. Hai, vino, merem la tekke.

- La ce?

- Ce mai dans! Zisei, pășindu-i pragul.

- Tekke nu-i un dans, ci o mănăstire, Momo. Scoate-ți pantofii.

Acolo am văzut pentru întâia oară oameni învârtindu-se. De derviși adică. Purtau niște veșminte lungi, grele, deschise la culoare și suple. Răpăitul tobelor îi transformaseră în niște sfârleze.

- Se învârtesc în jurul lor înșiși, Momo, vezi? În jurul propriilor lor inimi, care sunt lăcașul unde Dumnezeu își manifestă prezența în om. Dansul lor este o rugăciune.

- Asta numești dumneata rugăciune?

- Bineînțeles, Momo. Ei pierd orice reper terestru, greutatea aceea pe care o numim echilibru, nu mai sunt nimic altceva decât un mănunchi de făclii ce se consumă pe un rug uriaș. Încearcă numai, Momo, încearcă. Hai, ia-te după mine.

Intrarăm în horă și începurăm să ne învârtim.

La primele cercuri îmi repetam cu înverșunare în minte: Mi-e așa de bine lângă domnul Ibrahim. Apoi începui să-mi spun: Nu mai sunt supărat pe tata că a plecat. După care: Mama n-a avut de ales în ziua când...

- Ei, cum a fost, Momo? Te-ai simțit pătruns de sentimente frumoase și bune?

- și încă cum! Ceva de necrezut, parcă mă goleam de toată ura. Păcat că n-a mai bătut toba că poate rezolvam și problema cu mama. Straşnică rugăciune, domnu Ibrahim, deși mi-ar fi plăcut mai mult să am bascheții-n picioare. Cu cât corpul și-a mai greu, cu-atâta spiritul devine mai ușor. ”

****


- “Prea te agiți, Momo. Dacă vrei să ai prieteni nu trebuie să te miști deloc.

- După părerea dumitale, sunt frumos, domnu Ibrahim?

- Ești frumos, Momo.

- Nu, nu asta voiam să spun. Aș vrea să știu dacă crezi că mai târziu voi fi destul de frumos ca să mă placă fetele fără să trebuiască să... le plătesc?

- Peste câţiva ani, ele au să te plătească pe tine , Momo.

- O fi. Da uite că până una, alta mișcarea e mai mult decât slabă...

- Nici nu-i de mirare. Uite-te numai nițel la tine cum procedezi, Momo. Le fixezi cu privirea de parc-ai spune: “Te-ai prins ce mai Făt-Frumos sunt?” Cum vrei să nu le pufnească râsul? Clenciul e să pari că, privind o fată, îi spui: “În viața mea n-am văzut o făptură atât de frumoasă ca tine”. Pentru un bărbat normal, un om ca tine și ca mine, vreau să zic – nu ca alde Alain Delon sau Marlon Brando -, frumusețea noastră este aceea pe care știm să i-o găsim femeii.”

****

“Așa se face că până și în ziua de azi, când văd că ceva nu merge, încep să mă învârtesc. Ridic o mână spre cer și mă învârtesc. O cobor pe cealaltă spre pământ și mă învârtesc. Iar cerul se învârtește deasupra mea. Nu mai sunt eu însumi, ci unul dintre acei atomi care se-nvârtesc în jurul vidului care este totul.

Cum avea obiceiul să spună domnul Ibrahim:

- Inteligența este la gleznă și glezna ta are o gândire deosebit de profundă.”