Omul cât traieşte – învaţă!
Fericiţi sunt cei care înţeleg şi acceptă provocarile vieţii, renunţă la comoditatea unui trai călduţ: abia respiri, mănânci puţin, abia iubeşti, abia te mişti, aspiri şi speri.
Foarte fericiţi sunt cei care graţie curajului şi bunătăţii s-au dăruit unei cauze. Dar ce faci atunci când cauza ta s-a risipit, ai ales să faci un sacrificiu, dar înţelegi că nu a meritat. Eu în asemenea situaţie am înţeles că ceea ce căutam, cauza mea, a fost, de fapt, o iluzie. Ce faci cu o iluzie în care ai crezut? Eu am construit din ea o corabie. Acea corabie a fost mare şi frumoasă (am avut multe materiale disponibile). I-am pus acestei corăbii pânze negre, poate sunt cam ataşată de această amăgire. Totuşi, am aşteptat un vânt prielnic şi am lăsat corabia pe mare. Am lăsat-o să plece, nici măcar nu am privit-o până va fi înghiţită de ceaţă. M-am întors şi am plecat. Lecţia acestei iluzionări îmi va bântui o perioadă sufletul. Apoi, când înţelepciunea profundă îmi va îmbraţişa fiinţa cu toate cele realizate şi nefăcute va veni şi epoca tăcerii în sufletul meu bătrân care va zbura.
Şi în final... Preafericiţi sunt cei care au înţelepciunea de a acţiona integrat şi să vadă dincolo de aparaneţe, să pătrundă lucrurile până în profunzimile cauzalităţii manifestării acestora. Preafericiţi sunt cei dincolo de tăcere.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu