Povestea lui Anuș

Regelui...


A fost o dată ca niciodată o mare şi foarte frumoasă împărăţie. Aflată peste şapte mări şi şapte ţări, peste şapte munţi şi coline această împărăţie nu era ca oricare alta. Regele acestei împăraţii era Regele Portocal, un bărbat frumos, viguros, foarte bun la suflet, înţelept, prosper şi foarte iubitor.

Regele Portocal avea sfetnici foarte devotaţi şi înţelepţi cărora le putea lăsa în grijă orice lucru din împărăţie. Toţi erau foarte fericiţi în această împărăţie pentru că Regele era aproape de popor şi le asculta vrerile. Generaţii şi generaţii de Regi au construit această armonie de care se bucura acum poporul şi curtea regală deopotrivă. Şi totul era portocaliu în această ţară îndepărtată: copacii, pământul, soarele, cerul, chiar şi oamenii erau portocalii.

Toate bune şi frumoase, dar ochii portocalii ai Regelui Portocal de la o vreme au devenit mai palizi, se retrăgea în salonul lui portocaliu şi medita zile în şir. Toată lumea a început să se întrebe ce s-a petrecut, de ce Regele Portocal nu mai participă la baluri şi nu mai iese în popor. Nici măcar Regina Vişină, care era şi ea portocalie, nu-şi putea explica ce se petrece.

Într-o zi cel mai bun sfetnic şi bun prieten al Regelui a venit să-l viziteze pe Rege. I-a povestit cum mai e în împărăţie, i-a povestit cele mai noi bancuri despre portocalele rotunde şi pătrate, dar Regele tot mâhnit era. Apoi Sfetnicul a rămas în tăcere lângă Rege să contemple zarea.

După câteva ore bune Sfetnicul a spus: „Cât nu ai privi în zare, orizontul tot îndepărtat ne pare.” Regele Portocal nici măcar n-a clipit, privea în continuare zarea şi a răspuns: „Dar ce se află dincolo de această zare?”.

Sfetnicul, bunul lui prieten i-a răspuns: „Dincolo de această zare este o altă zare!”.

„Şi toate sunt la fel?”, a întrebat repede Regele, aproape bâlbâindu-se.

După o vreme în care ar fi putut să se nască un anotimp Sfetnicul a răspuns: „Eu am fost până peste şapte mări şi şapte ţări şi am văzut că toate zările sunt la fel. Dar ştii bine ce scriu şi cărţile - toate zările sunt la fel”.

Regele Portocal s-a desprins de soarele portocaliu care apunea, s-a uitat adânc în ochii bunului lui prieten şi i-a spus: „Dar cum este peste zece mări şi zece ţări, dar cum este peste o sută de mări şi o sută de ţări, dar peste o mie de ţări şi o mie de mări?”.

Au păstrat tăcerea un timp. „Şi dacă nu sunt la fel? Dacă sunt altfel decât le ştim noi?” a răsunat în sufletul amândurora.

Apoi, Regele a spus: „Ştii, eu am avut un vis. Se făcea că zburăm, iar lumea pe care o vedeam în jurul meu era cu totul altfel. Ştii, totul în jur avea altă culoare, de fapt, alte culori. Multe, multe culori... de ce la noi totul este portocaliu?”.

Regele Portocal s-a ridicat brusc şi a zis: „Eu plec!”.

Peste o zi care a durat un an sau poate doi, sau poate mai mulţi ani Regele Portocal a plecat. A plecat zicând că merge în căutarea zării pe care o văzuse în vis. Plecase în căutarea zării pline de culori. Regele Portocal nu s-a mai întors în împărăţia lui niciodată. Multă lume l-a considerat nebun: „Cum să cauţi ceva ce nu există, ceva ce nimeni nu a văzut? Cum să pleci, să laşi totul şi toate pentru un vis?”. Alţii ziceau că a plecat şi s-a pierdut cu zile. Iar peste ani şi ani de zile se povesteau chiar şi legende despre el. Dar foarte puţini erau aceia care ştiau că Regele Portocal a devenit Rege într-o altă împărăţie a luminilor şi culorilor. Acolo el şi-a regăsit şi şi-a trăit visul. Şi acolo el şi-a regăsit şi un alt nume: ANUŞ.