În seara aceasta aleg să zbor!

Omul cât traieşte – învaţă! 

Fericiţi sunt cei care înţeleg şi acceptă provocarile vieţii, renunţă la comoditatea unui trai călduţ: abia respiri, mănânci puţin, abia iubeşti, abia te mişti, aspiri şi speri. 

Foarte fericiţi sunt cei care graţie curajului şi bunătăţii s-au dăruit unei cauze. Dar ce faci atunci când cauza ta s-a risipit, ai ales să faci un sacrificiu, dar înţelegi că nu a meritat. Eu în asemenea situaţie am înţeles că ceea ce căutam, cauza mea, a fost, de fapt, o iluzie. Ce faci cu o iluzie în care ai crezut? Eu am construit din ea o corabie. Acea corabie a fost mare şi frumoasă (am avut multe materiale disponibile). I-am pus acestei corăbii pânze negre, poate sunt cam ataşată de această amăgire. Totuşi, am aşteptat un vânt prielnic şi am lăsat corabia pe mare. Am lăsat-o să plece, nici măcar nu am privit-o până va fi înghiţită de ceaţă. M-am întors şi am plecat. Lecţia acestei iluzionări îmi va bântui o perioadă sufletul. Apoi, când înţelepciunea profundă îmi va îmbraţişa fiinţa cu toate cele realizate şi nefăcute va veni şi epoca tăcerii în sufletul meu bătrân care va zbura. 

Şi în final... Preafericiţi sunt cei care au înţelepciunea de a acţiona integrat şi să vadă dincolo de aparaneţe, să pătrundă lucrurile până în profunzimile cauzalităţii manifestării acestora. Preafericiţi sunt cei dincolo de tăcere.

 

Tres Reyes

Plapuma pufoasă îmi proteja visele albastre. Trei copii care locuiesc cu un etaj mai sus, treziţi probabil de câteva ore, alergau şi strigau zglobii. M-am trezit! Tres Reyes, Tres Reyes, strigau cei trei pitici. Mi-am luat în picioare botoşeii, m-am înfofolit într-o pătură şi am ieşit pe balcon. Ochii mei mici, de care erau lipite încă stele şi îngeraşi căutau vreun semn şi motivul agitaţiei. M-am sprijit de balustradă.

Un microbus alb a intrat pe strada noastră, şoferul a început să claxoneze fără încetare, zeci de copii au ieşit la geam şi pe balcon şi strigau Tres Reyes, Tres Reyes. Maşina a oprit chiar în faţa scării noastre şi minune (!), se deschid uşile şi din maşină ies cei Trei Regi. Foarte frumos îmbrăcaţi, îi salutau şi ei pe copiii entuziaşti.

Erau exact aşa cum îmi imaginam că sunt Regii. Toţi veseli, cu părul cărunt şi barbă albă, lungă şi cârlionţată şi cu mantiile lungi. Se pare că, pe vremea când erau tineri, unul dintre ei era blond, unul era brunet şi al treilea (surpriză!) şi mai brunet, pielea lui era de culoare neagră. Am gândit: Trei regi care ar putea să-ţi împlinească orice dorinţă şi fantezie. Prin minte mi-au trecut câteva fantezii, începusem oare iar să visez?

Glasurile copiilor m-au readus la realitate. Din maşină a coborât şi şoferul maşinii, a deschis uşile din spate şi le-a înmânat Regilor câte două, trei cutii de cadouri. Cei Trei Regi salutând în continuare copiii au intrat în scara blocului. Copiii cuminţi vor primi cadouri, iar cei care au făcut prostioare vor primi cărbuni.

Voi aţi fost cuminţi?