Te ţineam strâns de mână. Ploua din toate direcţiile, tuna. Picăturile mari mângâiau în lungi şiroaie trupurile noastre. Încercam să-ţi vorbesc dar nu puteam. Te trăgeam după mine, îmi doream să ajungem cât mai repede acasă. Începusem să mă bucur, după următoarea intersecţie deja aş fi văzut căsuţa noastră.
Miraculoasa intersecţie, însă, ne-a adus o mare surpriză. Nu-mi venea să cred ce văd. Cinci copii se jucau în ploaie. Râdeau în hohote, se stropeau, apoi se luau de mâini şi se învârteau ca într-o horă. M-ai luat de mâini, m-ai îmbrăţişat de la spate şi am început să-i privim. Erau zgomotoşi, atât de fericiţi şi atât de liberi. M-ai îmbrăţişat şi mai strâns, îţi simţeam căldura corpului. Auzeam plescăitul picăturilor de ploaie şi râsete de copii, dar în acelaşi timp în sufletul meu se instalase o mare şi necuprinsă linişte.
M-am întors cu faţa spre tine. Mi-ai luat şiviţele de păr de pe faţă, mi-ai luat faţa între palme, am închis ochii. M-ai sărutat mai întâi pe ochi, apoi pe obrăjori. Apa şiroaie, şiroaie ne mângâia. M-ai sărutat apoi pe buze, m-ai îmbrăţişat. Apoi, dintr-o dată în jurul nostru a început să se nască o altă lume, o lume de paradis: fluturi multicolori, lebede, zâne vesele, flori mari şi mici, chiar şi un soare era în această lume.
Iubitule acesta a fost cel mai scurt dar şi cel mai minunat sărut! Te rog să mă mai săruţi aşa! Bine?
... De-atunci ador ploaia!
